De unde mama măsii atâta chef de drame la poporul ăsta, habar n-am.
De ce-s atâția bolnavi de scenarită?
Cum e posibil să vezi un clip fals sau pe vreunul ce-și declara frustările, numai bune să se asezoneze cu ale tale…
Dacă de mâine curge numai lapte și miere și nu se mai întâmplă 1000 de ani nimic rău, dai în alte belele, te simți ciudat ca și cum o jucărie ți s-a luat.
Cea mai periculoasă stare în care viitorul e diluat înainte de a se fi întâmplat e cea de frică, îngrijorarea umană declanșează cancere, există schimbări și nu subtile, la nivel celular.
Cei ce doresc să fim mai puțin fericiți ne casapesc fără să ne atingă, lacrima curge fără să vrea iar spiritul se înfioară uitând să trăiască, să viseze, să existe…
Apoi ura, invrajbirea între noi, sentimentul că nu suntem doi, asta pune capac, ca să fie totul și mai opac, să nu vezi ce se întâmplă, să nu știi niciodată despre ce scriu acum.
Ura naște ură, cearta dă în altele și, într-un final, ai un gust de cenușă în gură uitând că suntem aici să ne cunoaștem și să ne iubim.
Cred că singurul panaceu e iubirea.
Chiar dacă-ți par mai ciudat, singura idee ce-mi vine acum în suflet și-n minte e iubirea.
Iubirea de oameni ce acceptă și tolerează.
Iubirea ce răspunde întotdeauna altfel.
Iubindu-ți aproapele, ce idee fără sens pentru aceia mult prea supărați, mult prea bolnavi și care au deja o părere dar caută mereu argumente.
De atâtea ori am suferit încât, cam așa-și spun unii, aia ce mai gândesc un pic și nu-s pe pilot automat… încât sigur tre’ să suferim și acum.
Sigur ce se întâmplă nu-i a bună și pentru ca să fie așa cum spun, văd și mai multe clipuri pe tik tok, ascult și mai multe discuții, mă simt atras ca un magnet fix acolo unde-i cearta mai mare pentru că, nu-i așa, am nevoie de tragedii ca de aer, numai și numai ca să continui să trăiesc în felul imaginat și acum deja dorit.
Există în peșteri pustnici ce țin lumea în mâini.
Oameni ajunși departe ce comunică în feluri ce nu s-au inventat încă și a căror singură treabă e să existe un echilibru.
Există în lume oameni ce s-au deșteptat într-un fel ce nici nu ți-l imaginezi, oameni în ai căror ochi există lumină.
Oameni ce nu știu de drame, oameni obișnuiți, ca tine și ca mine dar oameni ce știu deja.
Există în lume copii, tineri de acum, că timpul nu stă pe loc nicicum.
Copiii de aur ai viitorului ce au alte simțiri, alte deveniri, au lumea lor ce de abia se naște ca o geană de lumină dimineața.
Și există în jurul tău oameni de bine.
Oameni ce-ți simt frica dar nu o lasă-n ei.
Oameni mai vechi sau mai noi ce te îndeamnă să crezi, să speri, să iubești viața.
Să uiți de rele și suspine, să le lași pradă speranței.
Să ai o zi plină de speranță!!!
Cu drag, Cristian.