M-aș fi dus val-vârtej în Bora Bora sau Maldive să sug, pe plajă, la o margherita sau pina colada. Ar fi fost omenește, normal, dacă eram în locul lui Nicușor Dan.
Dar nu, el e, încă e, pe metereze. După ce a fost chinuit, întrebat, apelat, ”întors pe toate părțile” de media și toată lumea, după stresul, chinul din campanie, el încă e acolo.
Ce a făcut Nicușor Dan zilele astea?
De fapt, stai un pic. Să înțeleg ceva mai întâi. Hai să vorbim un pic, despre milă.
Mie îmi e milă de omul ăsta. Mie mi-a luat timp, mult timp să urmăresc interviuri, clipuri, să citesc câte-n stele și n-am făcut decât să ”merg” pe urmele lui.
Mi-e milă de el. Mulți, la un moment dat au zis că e slab, ca să nu zic altfel. Dar a rezistat. Și rezistă în continuare. Avem pretenția de la el să fie superman deși e doar un om.
N-am citit nicăieri vreun semn de empatie, de compasiune pentru un om care a fost pur și simplu ”asediat”, acuzat, cercetat la nesfârșit pentru ca acum să facă, deși încă nu e președinte, primii pași spre mai bine.
Repet. Empatie. Compasiune. Pentru un om de la care, în viitor, dorim să ne schimbe viețile în mai bine. Și nu e ca și cum cineva, până acum, în 35 de ani ar fi făcut ceea ce ne dorim de la el.
Nu.
În mod special, de la Nicușor Dan, omul normal, ok moral, foarte bine profesional, de la acest om mai deosebit, matematician de excepție, ne dorim maximum maximorum, cel mai mult față de ce a făcut oricine până acum pe post de președinte.
Dar nu avem empatie, compasiune, milă pentru el și efortul lui. Nu scriem, nu cităm, nu comentăm pentru că, nu-i așa, nu contează.
Mai zic o dată.
Eram departe, să mă liniștesc după draci și suferință, după multe rele, după ce am fost acuzat că nu sunt creștin…
Sau, barem, mă ”dădeam la fund” pentru o vreme în mijlocul familiei, în apartamentul închiriat doar doar să dorm, să mă liniștesc, să simt și altceva decât acuze, bănuieli, minciuni șamd.
Dar nu. El a continuat. Și parcă s-a transformat. Parcă devine prezidențiabil într-un mod ce ne doream. Parcă învață repede, parcă e mai sigur pe el.
Jdemii de telefoane și întâlniri față-n-față cu mai marii lumii, Interviuri la toate televiziunile românești și, de parcă nu ar fi fost de ajuns, la CNN-ul american cu Max Foster.
În noaptea alegerilor a zis – ” De mâine, la muncă!!!” dar parcă nu l-am crezut. Hai, mă, pe bune, chiar așa? Făr’ de pauză, făr’ de odihnă, fără nimic? La muncă????
Când a mai avut România așa ceva?
A discutat direct cu cei mai importanți șefi de stat din Uniunea Europeană – Germania, Franța, oficiali șamd. Apoi cu secretarul general NATO, pentru asigurarea parcursului pro european și a relației cu Alianța Nord-Atlantică.
A vorbit în engleză și franceză, cursiv, elegant, clar și cu dezinvoltură ca și cum aceste limbi ar fi fost ”matematica” lui.
Apoi a primit mesaj de felicitare din State pe Twitter adică X. La care a răspuns cu hotărâre și simplitate subliniind decizia de a fi aproape Statelor Unite pe viitor.
Pe urmă a avut ședințe de ore și ore cu primul ministru și cel de finanțe pentru a decide că nu va fi nevoie de măriri de taxe. Ore petrecute în ședințe cu ceea ce-i place lui – calcule, probabilități, decizii.
Alte întâlniri, BNR, reprezentanți ai mediului de afaceri, apoi întâlniri și interviuri la toate televiziunile.
De fier să fii și te resimți. Însă nimănui nu-i pasă, empatia și compasiunea pentru un astfel de efort făcut pentru noi, eu nu le-am văzut.
Multe felicitări, da, asta am văzut însă mai du-te măi tată și tu la treaba ta, familia ta, să dormi, să te relaxezi un pic, asta nu. Mi-ar plăcea să cred că ceea ce scriu acum e simțit de mai mulți, m-aș bucura dacă și tu simți la fel. Nu știu…
Mai e ceva despre care aș vrea să scriu. Modestia lui, lipsa de emfază, lipsa acelor laude și obiceiuri cu care ne-a obișnuit clasa politică românească.
Ador asta la Nicușor Dan, faptul că e el așa cum e, normal.
Asta mi-am dorit de la un președinte – să fie normal, să fie moral, să aibă principii și să se simtă ca și cum e lângă noi, lângă mine sau lângă tine, cu sufletul și toată ființa.
A fost un moment în acel interviu cu Max Foster care mi-a plăcut mult. După mai multe întrebări a venit și una, mai la modul general, să-și dea cu presupusul despre alții, alte țări…
Răspunsul lui a fost modest și ferm – Azi mă voi rezumă doar la țara mea, România.
Și cum aș putea termina fără să scriu despre un sepepist care era tare inconfortabil, nu prea ”în pielea lui” la trecerea de pietoni, lângă președintele ales și fiica lui, în drum spre școală.
Mă refer la garda de corp a oricărui președinte, la omul în grija căruia este dat când se plimbă pe afară.
Unii au gărzi nenumărate, el avea un sepepist. Tare ciudat să vezi un președinte în stradă așa. Dar mi-a plăcut. Completează imaginea unui om hotărât să fie un președinte ALTFEL.
Aș mai scrie dar devine roman, vezi că iar am scris despre politică dar aici sunt la mine, nu în grupul Orășeni la țară.
Am scris și probabil voi mai scrie pentru că sper să am despre ce, sper să scriu de drag despre prima schimbare benefica din România după atâta timp.
Mulțumesc, cu drag, Cristian.