≡ Meniu

Nicio persoană publică nu a fost așa de cercetată în ultimii 35 de ani.

Nicio persoană publică nu a fost așa de cercetată în ultimii 35 de ani.

L-au întors pe toate părțile, l-au răsucit, l-au ridicat să vadă ce-i sub el, l-au cercetat și răscercetat din copilărie și până acum apoi până la 10 generații în urmă.

Apoi au luat-o de la capăt. Tot ei, că au zis că nu au văzut și auzit bine. Apoi alții. Pe principiul nu există om fără secrete. Pe principiul tre’ să găsim ceva despre el sau despre familia lui că altfel nu se poate.

Nicio persoană publică nu a fost așa de cercetată în ultimii 35 de ani. Și nicio persoană publică, niciun politician nu a îndurat asta cu zâmbetul pe buze, așa ca Nicușor Dan.

Și dacă nu au găsit nimic au început să inventeze, ba că nu are copii botezați dar uite că-i are, ba că nu-i creștin dar, după atitudine și adevăr e mai creștin ca mine, ba că are doar 7 la diploma de BAC dar… nu se poate!!! Are aproape 10!!!

Ba că de ce nu-i cununat uitând că dacă iese Președinte nicio nuntă nu-i mai frumoasă ca aia de la Cotroceni.

Ba că suferă de sindromul tsirotusupsix dar cei ce i l-au inventat nu-s autorizați să ”măsoare” o umflătură-n talpă🤣

Ba că e gângav și moale și o ia la spinare când cu Trump întâlnire are. Au confundat puterea echilibrului cu tupeul și nesimțirea celuilalt. Au crezut că dacă vorbește măsurat și calm e vai de el.

Au zis până și că dacă își bălăngăne capul la stânga și la dreapta, asta-i semn de cap mai prost. Eu îi dădeam în judecată cale de 10 generații numai pentru asta.

A trecut prin furcile caudine chestionat zi de zi în toate de la ce papă și cum se leagă la șireturi la chestiuni internaționale doar doar l-or prinde cu ceva, doar doar va claca.

De la CNSAS la tezele din școală, de la declarații de avere și până la ce citește, ce visează, ce gândește șamd.
Păi ia stai un pic și gândește-te așa – dacă ăsta nu merită să ne fie președinte, dacă ăsta nu ne-a satisfăcut curiozitatea în fel și chip, oare cine a făcut-o?

Mă aștept să-i ”crească” un cerculeț din ăla luminos deasupra capului ca la sfinți la cât l-a chinuit toată lumea.

Mă aștept să plece după alegeri un pic departe să se liniștească în familie, să simtă și iubire nu numai ură, afront, ranchiună, rău…

Uite și din cauza asta îl votez. Mereu și mereu ar trebui să te gândești DE CE votezi un om, să fii drept și corect apreciind ce e de apreciat.

Mulțumesc, îți urez o zi plină de apreciere pentru oameni și gânduri bune.

Cu drag, Cristian.

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment