Dar dacă totul e altfel?
Cine ar avea de câștigat de pe urma scandalului cu Ponta și fata lui?
Cine ar câștiga ORICUM ar ieși lucrurile?
Și cine ar pierde, și-ar pierde locul de muncă și cariera sub influență sentimentelor generate de o simplă frază – Cum să lași un copil în urmă, într-un teatru de război?
Ponta e devenit Pinocchio, este deja imperceptibil pentru arena politică, e în cădere liberă demult și asta s-a văzut mult mai bine în cursa pentru președinție.
Ponta are bani.
Ponta are un anume fel de a fi specific politicianului parvenit de după revoluție.
Ponta și familia lui ar putea interpreta un act declanșat instantaneu de fată dorindu-și să ajungă mai repede în România și amenințând și lăudându-se față de toată lumea cu cine e tatăl ei.
Poate a fost ceva orchestrat și pus la cale demult sau poate s-a întâmplat instant datorită fetei ce a dorit să ia locul altuia.
Cine pierdea oricum în ecuația asta?
Dna Țoiu pierdea oricum pentru că dacă se făcea că nu vede și lăsa fata lui Ponta să treacă peste rând, avea deja o poveste pusă pe seama ei.
Dacă nu o lăsa și stabilea prioritățile funcție de regulile UE stabilite deja, vai și iar vai, cum a putut lăsa un copil în urmă.
Apropos, ”copilul” numai a copil nu arată însă sigur că la anumite televiziuni ai văzut poze de când era mică sau în ipostaze, rare, când chiar arăta ca un copil.
S-a dorit și pe calea asta ca tu să fii manipulat.
Revenind, cine avea tot interesul să fie iar în atenția marelui public, cine avea nevoie URGENTĂ de condescendența și simpatia marelui public?
Ponta.
Cui nu-i pasă că lumea îi spune Pinochio de la de câte ori a fost prins cu minciuna?
Cine și-a crescut pe picior mare copilul aranjând o școală de sute de mii de euro?
Cum să nu mă gândesc, dacă fata nu era însoțită atunci, că ea nu era însoțită niciodată, fiind destul de obișnuită să circule și să-și facă de cap?
Cum să nu mă gândesc că familia care are toate avantajele de pe urma mediatizării cazului, a gândit-o dinainte, pas cu pas?
Cum să nu mă gândesc că totul e un teatru ascultând-o pe fosta soție a lui Ponta cum că nu e vorba de Ponta ci de ea?
Ok, acum s-o luăm invers.
Nu am dreptate nicicum, Ponta-i îngeraș, habar nu are de nimeni și nimic, nu a dat niciun telefon să-și ajute fata și, în general, pentru următoarele idei și întrebări nu ne vom gândi la el deloc.
Însă ne vom pune tot felul de întrebări despre doamna ministru Oana Țoiu pe care o vom suspecta de toate cele.
Nu vom imagina că a dorit să provoace acest scandal, așa, de ochii lumii, neîndreptățind, iată, tocmai pe fata adversarilor politici.
Ne vom imagina că s-a lăsat atrasă în acest scandal și în acea conferință de presă unde a fost pur și simplu chinuită, pentru că a dorit asta.
Ne vom gândi că o femeie ce-mi pare super inteligentă și care nu o dată și-a dovedit capacitatea, a fost de acord să fie chinuită așa.
Și o să ne imaginăm, în legătură cu domnia sa, două variante.
Prima, în care, s-a văzut nevoită să pună punctul pe ”i” comunicând tuturor că nu o interesează fata cui e, regulile sunt aceleași pentru toată lumea.
Și să presupunem invers, că a văzut fata cui e și a dat-o jos din autocar sau avion pentru că uite așa au vrut ”mușchii” ei de ministru, da?
Ambele cazuri sunt necâștigătoare pentru doamna ministru de externe.
Prima variantă, pe care eu o cred adevărată, a fost nevoită să restabilească ordinea, ca să fie pur și simplu împăcată cu ea însăși, să nu aibă ce să-și reproșeze.
A doua variantă, cea în care a făcut abuz de putere, poate îmi explică și mie cineva, de ce ar face doamna Țoiu asta gratuit?
De ce și-ar semna demisia cu de la sine putere?
Nu am nicio dovadă pentru ceea ce am scris aici, e doar un șir logic de idei și întrebări.
Tot ce am spus te poate duce la un nivel superior al înțelegerii acestui scandal sau poate fi doar o poveste.
Existăm ca să gândim, să ne folosim experiența de viață și creierul, de multe ori ne lăsăm pradă sentimentelor, luăm decizii și hotărâri importante sub efectul emoțiilor.
Iată de ce, din reședința mea de la țară, stând confortabil la birou, am încercat să pun totul cap la cap la rece bazându-mă pe propria-mi experiență de viață și gândire.
Cred că cel mai interesant nu e deznodământul sau cine e de vină sau cine nu e de vină, cred că cele mai interesante sunt două întrebări ce ar putea să-ți deschidă ochii în multe din ”întâmplările” din politică românească.
Cine câștigă ORICUM?
Cine pierde și nu are nimic de câștigat?
Cu drag, Cristian.