Nus’ ce-i în capul tău și nici nu vreau să știu dar fii un pic atent.
Ai încredere în tine. Ai cea mai mare încredere în tine. În ceea ce-ți poate capul, inima și mâinile. Dacă acum visezi să ajungi la țară, să ai micul tău paradis, ai încredere în tine.
Dacă te-ai mutat la țară și îți e greu, AI ÎNCREDERE ÎN TINE.
Dacă ai încercat una alta și nu ți-au ieșit din prima, ai încredere în tine.
Dacă n-ai găsit încă casa visurilor tale, ai încredere în tine. Dacă acum nu ai bani și ceea ce ți se pare că-ți trebuie la țară, ai încredere în tine.
Nu contează nimic altceva. Nu există sub soare problemă să n-o rezolvi. Dacă ai încredere în tine.
Nu are importantă ce spun oamenii, câte ”foi are plăcinta”, cât timp sau câți bani sau cât efort și muncă sunt necesare împlinirii visului tău. Important ești tu și visul tău, dorința ta și, în primul rând, încrederea în tine.
Când ai încredere în tine, lucrurile se întâmplă de la sine. ”Porți” mai mari sau mai mici se ”deschid”. Ocazii îți apar în drum. Zilele sunt mai luminoase. Totul e altfel. Nu are nicio importantă pregătirea ta, vei învăța pe parcurs.
Nu au importantă banii. Oamenii fac banii și nu invers.
Nu are importanță timpul. Timpul se va înfioara când există în tine dorință și încredere, ți se va părea că ”aleargă”, nici nu contează când răsare soarele și când apune, dacă ceea ce dorești este mereu în fața ochilor tăi.
Habar nu aveam unde va fi proprietatea mea la țară. Știam doar cum vreau să arate. Multe, foarte multe am văzut și am învățat să intru și să ies RAPID când NU era ceea ce doream, nu merita timpul meu.
Habar nu aveam, nu știam ce nu știu, nu știam ce știu acum, totuși știam că vreau pământ, destul pământ să-mi fac de cap. Destul cât să intre pe el 30 de apartamente ca acela în care mi-am chinuit existența la oraș.
Habar nu aveam de oameni dar știam că vreau oameni buni, aveam încredere în mine că oameni mai ”răi” ca în oraș sigur nu voi găsi. Doream vecini să pot vorbi, să-i simt cu totul, să pot să ajut și poate, să fiu ajutat.
Habar nu aveam de flori, copaci, iarbă, roșii șamd. Piața Sălăjan sau Obor fuseseră ”adevărul și lumina” atâția ani, nu știam nimic cum crește, deabia știam cartofii că se fac în pământ, că-mi parveneau, atunci, pe vremuri, murdari de pământ.
Trandafiri? La fata din colț, la florarii și atât. Iubeam copacii de atunci, mă pierdeam în parcul IOR adulmecând cu nesaț frunzele toamna în desele-mi incursiuni alergând.
Habar nu aveam de animăluțe. Ah, mint, copilăria în Ardeal mi-a dat prilej să le iubesc pe toate dar așa, superficial, cu ochi de copil, uimit de-o limbuță aspră de vițel, călărind scroafe, alergând după purcei, dormind cu cățeii în fan.
Oricum cățeii au fost și sunt marea mea dragoste dar cine a mai pomenit neam din neamul meu să crească 200 de găini? Doamne ferește!!!
Habar nu aveam cât de mult contează liniștea, cum se ordonează toate-n spirit și inimă cum ajungi în sânul naturii. Sânul naturii am zis, nu vilă la marginea Bucureștiului.
Înconjurat acum de 3 păduri, cu un ditamai răul care-mi dă ocol, suspendat pe-un deal, cu miros de iarbă în martie, cu păsărele și răsărituri de poveste…
Liniștea ar trebui să existe în tine înainte de liniștea de aici, ea ia naștere din încrederea în tine.
Ce e încrederea asta?
Unii o au nativ, sunt cei care în cazuri grave îi vezi mai hotărâți și liniștiți ca niciodată. Nu scriu acum pentru tine, că știi deja.
Scriu pentru cei ce-și caută liniștea, scriu pentru tine care-ți pui jdemii de întrebări. Multe întrebări nu-și au rostul acum pentru simplul motiv că trebuiesc TRĂITE, răspunsul ”născându-se” instant.
Sunt întrebări ce te țin în loc, sunt întrebări ce te ”paralizează”.
Temeri, multe din trecut, foarte multe din cauza oamenilor, unele din cauza imensei schimbări întâmplate odată cu mutarea la țară.
Nu ne place necunoscutul, suntem câțiva temerari care ”ne aruncăm în foc” zâmbind, restul ne-am obișnuit să avem totul pregătit, totul ordonat, totul aranjat așa încât noi doar să ne urcăm în mașină din oraș și să coborâm ca și la o destinație de concediu, pe ”peron”, la țară.
Ei bine, da, poate țara nu e pentru tine, dacă n-o simți că o călătorie ci doar ca o destinație. Vei evolua având încredere în tine, mutându-te la țară, nicidecum invers.
NU vei deveni ȚĂRAN. Spun asta pentru cei care încă cred că țăranii mai sunt țărani. Nu vei involua ci vei evolua, nu vei fi mai prejos ci vei fii mai ”sus”. Orizontul ți se va deschide în față cu ocazii la care acum nu îndrăznești să te gândești.
Pregătirea ta, profesia ta, cultură ta, omul și omenia din tine vor avea parte de un ”meniu” aparte, special, rar și greu de dobândit în zona urbană.
Peste tot ce știi și cunoști se vor așterne dulci trăiri, poate suna idilic dar nu e. Diminețile din viața ta sunt începuturi ca o nouă viață.
Exact așa călătoria spre viața la țară va fi un gust mult mai rafinat al existenței tale, aici și acum. Cu o singură condiție, scrisă de mine poate prea puțin – să ai încredere în tine.
Deci lasă gânduri, temeri, oameni, frici, resentimente, jene și orice și pune mâna și fă ceva. Încrederea în tine se construiește simplu, numai prin ACȚIUNE.
Dacă nu există în sângele tău, dacă nu e nativă, dacă nu ești omul care citind aici, zâmbește, pune mâna și împarte o acțiune mare numită MUTAREA LA ȚARĂ în jdemii de acțiuni mici, începând de azi, de acum.
Și fiecare mică acțiune, fiecare acțiune atât de mică de ți se pare că poate nu contează îți vor ”construi” și ”educa” o încredere în tine ce poate deveni sursa și resursa unui viitor ce acum îl dorești dar la care îți e frică să te gândești.
Cu drag, Cristian.