Când am chef de scris mă furnică, nu pot sta locului, mă poate prinde aiurea muncind sau târziu în noapte, tot ce-mi trebuie e o tastatură și ceva muzică în surdină.
Acum aș scrie un pic despre azi. Epoca ce-o trăim, o epoca extraordinară, plină de schimbări și plină de bine, dacă mă întrebi pe mine.
Închid ochii și-mi imaginez sclavia, robia. A negrilor prin State, a romilor pe la noi. Strâng ochii și mă ustură.
Simt o seară acum vreo 200-300 ani de ani, o seară într-un oraș sau o noapte aiurea prin lume printr-o pădure, nu departe de o așezare de oameni.
Tenebrele nopții învăluie cu mister și groază umbre ale tălharilor, ucigașilor la drumul mare.
Viața cale de-o lamă de cuțit. Oameni trăind de pe-o zi pe alta.
Superstiții și mizerie, drumuri înfundate de noroi, oameni alergând în noapte, femei strigându-și durerea. Copii.
Copii murdari și analfabeți. Copii chinuiți de sete și foame.
Copii, o, Doamne, copii fără de părinți trăind de pe-o zi pe alta zămislind apoi alți copii și alți copii și alți copii și apoi iată, noi.
Noi. Azi. Mare drama. Chin curat. Nu mai putem să trăim de gânduri grele. De cât de greu ne e acum.
Acum când viața e la tine, doar s-o trăiești. Acum când mergem oriunde și oricum, cale de-un avion sau o mașină. Acum când până și cățeii au spital.
Acum când un seism într-o țară ne apropie atât de tare încât trimitem ajutoare umanitare. Acum când un bolnav e dus cu elicopterul cale de mii de km și se face bine.
Acum când scriu liber, liniștit, e cald și bine, tocmai am mâncat o lasagna înnecată-n parmezan. Azi când am putut crea, munci cu un prieten, de drag și viață.
Azi am fost și un pic supărat dar na, de ce aș fi altfel decât oricine, de ce să nu mă supăr dacă pot?
Azi e despre putere, despre putință, despre ce pot și ce nu pot și uite cum, uitând de viață, uitând de trecutul întunecat și sumbru, m-am supărat un pic.
Azi e despre sarcasm și ironie, despre ego și lipsă de modestie, pentru că putem. Pentru că unii de lângă noi sunt contagioși în drama lor. Pentru că-i mai ușor să ne supărăm și să ne plângem decât să simțim cât de bine ne e.
Însă adevărul e numai unul – niciodată nu ne-a fost mai bine ca acum, niciodată nu ne-am dezavuat bunăstarea și libertatea mai mult ca acum și nu a mai existat vreodată o epoca atât de plină de schimbări, extraordinare schimbări, ca acum…
Asta cred și asta scriu.
Mulțumesc. Cu drag, Cristian.