E 5 Martie și e momentul acela când ne gândim la sexul frumos.
Nu vreau azi să scriu despre femeile noastre, deși româncele merită mai mult, o să am timp să fac asta mâine sau poimâine.
Azi mă gândesc la iranience, La femeile cu jdemii de voaluri.
Îmi vine mai ales o imagine de acum vreo luna cu o puștoaică scoțând voal după voal, cu mare plăcere și lăsându-se normală și atât de feminină.
Îmi vine acum să mă gândesc la ce am mai citit despre ei din vechime cum că, pe vremuri, multe mii de ani în urmă, când religia în Persia era zoroastrismul, una din cele mai vechi religii monoteiste, femeile însărcinate aveau concediu prenatal.
Ai auzit bine, cu 3000 de ani înainte că femeile moderne să se bucure de asta, în Iranul vechi numit Persia, femeile erau trimise acasă și toată comunitatea punea mâna de la mâna pentru a le proteja și îngriji.
Informații scoase la iveală de arheologi, scrise pe tăblițe de lut și rămase până în ziua de azi în memoria și tradiția lor.
Bun, păi și atunci, cum Dumnezeu au ajuns iraniencele să fie atât de chinuite, să nu aibă voie la școală, să nu aibă voie fără 1000 de voaluri, să fie, vorba unuia plecat cu capul – mai puțin importante decât o cămilă?
Cei ce conduc Iranul azi, ei sunt de vină, pentru ei emanciparea femeii e echivalentul prăbușirii autorității lor, așa cum decurge azi din negura istoriei…
În cazul libertății femeilor iraniene sau iranience, habar n-am cum e mai corect spus, lipsa controlului asupra lor a bărbaților ar duce de facto la scăderea autorității și pierderea dictaturii, sub toate formele fără sens ale ei.
Vai de capul lor cât de tare au trebuit să fie chinuite pentru a păstra aparența și nemernicia autorității și drepturilor fără de limite asupra lor.
O societate care face asta femeilor nu era sortită nicicum să ajungă departe.
Și o societate care face așa ceva femeilor este din start handicapată de frumusețea și creativitatea lor, de bogăția de trăiri și imensitatea devenirii fiecăruia dintre noi plecând de la cuvinte simple ca mamă, soră, iubită…
În același timp, decenii de astfel de dictatură a bărbaților împotriva femeilor a produs variații nenumărate ale sindromului stockholm.
Noroc cu Internetul și tinerii, că vor prelua din zbor democrația personală precum fătuca aia ce se emancipa pe stradă azvărlindu-și cât colo voalurile însă tarele se vor vedea pe mult timp de acum încolo, pentru multe generații.
Visez la un moment de 5 martie sau 8 martie când toate femeile, oriunde ar fi, sunt mai frumoase, mai zâmbitoare, mai calde, exact ca primăvara ce se întrevede.
Cu drag, Cristian.