Mereu am încercat să-ți dau din gustul gândurilor mele bune, din nebunia vieții mele și din întâmplările ce le trăiesc astfel încât realitatea să fie etalon, sinceritatea liant și greșelile sau reușitele mele să te inspire.
Nu știu dacă am reușit mereu, ce știu cu siguranță e că nu există poveste mai bună de povestit ca cea trăită de tine. Putem povești câte în luna și-n stele, dar sfânt e ce ni se întâmplă în viața de zi cu zi.
Nimic nu se întâmplă din neant, totul are un scop și fie îl vezi, fie treci mai departe fără să simți nimic, fără să auzi urletul sirenelor de avertizare, fără să fii orbit de lumina propriilor experiențe de viață.
Când însă vei deveni un atent observator al propriei vieți vei sesiza o legătură între cauză și efect, vei resimți un ciclu simplu al efectului gând – realitate și nu te vei mai îndoi vreodată de puterea și extraordinara capacitate a unui sentiment trăit în minte cu putere și pasiune, cu gust și miasmă de realitate.
Se fac ceva ani de atunci. Plecare intempestivă la munte, Sinaia, cota 1400, ceva guri de aer curat și acel sentiment de răcoare ce un bucureștean îl adoră față de canicula nebună răsfrântă-n macadamul deja topit de o vară încinsă la maxim.
Clipe plăcute, unice în miez de pădure, o liniște devastatoare iscând în sufletul meu o armonie ce m-a adormit pur și simplu lângă ființa iubită. Nu cred că voi uita vreodată.
Cum la fel, nici ea și nici eu, nu vom uita vreodată pățania de adolescent înmuiată și rezolvată hilar de niscaiva gânduri bune reciproc împărtășite într-o clipă de necaz și abandon în mâinile aspre ale soartei sau destinului (ar zice unii).
Veneam destinși și zâmbitori dinspre munte și conduceam relaxat intrând pe noua autostradă A3 dată în folosință de câteva zile. Mult prea relaxat și mult prea îndrăgostit pentru a mai sesiza că nu mai aveam benzină.
Intram pe o autostradă de 68 de km, CU IEȘIRILE BLOCATE și FĂRĂ NICIO BENZINĂRIE având drept combustibil doar ceva vapori de benzină uitați stingheri și retardați pe fundul rezervorului.
Când am conștientizat era prea târziu. I-am spus și pe moment am fost uimit de comportamentul ei. Dar mult mai uimit am fost într-un final, acum mă gândesc că absolut nimic în viață nu e întâmplător, și dacă aș fi înscenat eu însumi o atare întâmplare nu ar fi avut ecouri mai mari în sufletul meu.
Nu am să te mai țin cu sufletul la gură ci doar am să scriu cât pot de simplu ciclul întâmplărilor ce au urmat.
Km 48, ora 18 – mașină dă primele semne de lipsă de benzină și trag pe banda de rezervă.
Km 48, ora 19 – conștientizăm și deja căutăm soluții, sunasem după ajutor.
Km 48, ora 19:15 – dornic de acțiune pornesc iar motorul și în așteptarea unor telefoane de confirmare mai fac 5 km într-un ritm și mod ciudat, folosind pante și inerție…
Km 40, ora 19:30 – mi se confirmă că tatăl meu băuse (duminică, na), prietenul meu băuse, altiii la fel…deja mă gândeam eu ce caut pe stradă, pardon autostradă. Motorul pornește greu și mai fac câțiva kilometri observând în depărtare un logan roșu staționat tot pe banda de rezervă.
Km 38. ora 20 – încercam să scoatem benzină din logan, din păcate furtunul întâmplător găsit la mine-n mașină e prea scurt iar proprietarul prea puțin interesat să afle cum se scoate benzină din logan altfel decât pe căile normale, așa că ne despărțim cu părere de rău și mulțumiri fără ecou…
Km 37, ora 20:15 – După repetate opriri și porniri ajungem într-un final în apropierea unui grup de tineri ce-și petreceau duminica lângă una din ieșirile blocate.
Observ în grupul lor o motoretă și pornesc o negociere de 700 grame pe 10 lei. Mulțumesc băieților uimiți să vadă o motocicletă Suzuki, camuflată sub formă de mașină, funcționând cu grame de benzină.
Uimit eu însumi cum poți alimenta o mașină de la o motoretă. Încântat și optimist deja…. am zis deja??? NU. Eram optimist și încrezător din prima clipă!
Centura Bucureștiului, pădure, nu mai știu ora – mașina se oprește definitiv fără măcar o picătură de benzină. Nicio benzinărie în jur, pustiu și deja semne de înnoptare.
Pauză de o țigară și de adâncă meditație despre dezvoltarea benzinăriilor pe teritoriul României, în special în jurul anumitor metropole avide de combustibil.
Pornesc mașina ce se oprește după câteva secunde. Este probabil momentul în care m-am enervat un pic. Ea încearcă să mă liniștească, ea însuși fiind neliniștită, este probabil momentul în care ceva în mine se răscoală și nu cedează.
Pornesc motorul fără să-l pornesc, bag în viteză și dau la electromotor, mașina merge cam cu 5 km/h pentru următorii 2 kilometri. Un miros nefiresc de bachelită încinsă mă face să devin mai atent cu gândul la eletromotorul extraordinar zămislit de tehnica japoneză.
Mai facem câțiva kilometri ireali într-un ritm de melc încins, observăm undeva în depărtare un panou luminos și deja ne imaginam miros de benzină.
Ți-aș putea spune că din 100 de femei, 99 s-ar fi impacientat, habar n-am câți bărbați ar fi sunat la tractări și nu vreau să știu câți ar fi renunțat sau ar fi abandonat mașina făcând autostopul.
Nimic nu s-a întâmplat, doar ea a fost ireal de lângă mine iar eu m-am încăpățânat să nu parasesc mașina și să continui. Era deja aproape noapte când am ajuns în dreptul reclamei imense.
Nu era o benzinărie și iată cum ultima speranță a devenit o amară iluzie. Știu doar că am strâns din dinți și am continuat, poate fără sens și logica, dar am continuat.
Știam că bateria era încărcată și nouă, știam că mașina are 700 de kilograme și mai știam că este pur și simplu o minune tehnică. Era deja noapte când, după încă câțiva kilometri făcuți fără motor, sau mă rog, cu propulsie electrică, am observat pe cealaltă parte a drumului două mașini, un VW mic și un bus, ambele înmatriculate în Germania.
Am traversat șoseaua ca melcul intrând ușor în parcare cu gândul că ceva trebuie să se întâmple. Și acum urmează partea ireală, fără prea multă bază în realitatea din zilele noastre. În busul cu ușa culisantă semideschisa, un tip și o tipă se sărutau de mamă focului. Woops, Cristi, stai să vezi că i-am deranjat.
S-au oprit instant și râdeau și iar râdeau și printre râsete el mi-a zis simplu – îi spuneam Oanei (numele prietenei sale) că ăștia au rămas fără benzina. Apoi devenind un pic serios, cu o mimă de bucureștean mucalit, mi-a destăinuit că și el rămăsese fără benzină nu de mult așa că, ce mai stau, hai să luăm benzină…
Uimit și transportat aproape instant la benzinărie (era la vreo 5 kilometri și sigur ajungeam la ea pe la ziuă) nu am putut decât să mulțumesc gândurilor mele bune ce pe tot parcursul ciudatei întâmplări AU FOST PREZENTE și reale.
Evident, nu am nicio scuză – pentru că sunt un impatimit al soselor și știam exact ce se poate întâmpla, dar o dată în plus am observat cum întâmplări aparent fără nici o logică mi-au prefigurat un happy end care, și inițial dar și acum când scriu aceste rânduri, mi se pare prea puțin posibil sau probabil.
O poveste adevărată în care iubita mi-a devenit soție într-un gând de viitor, în care vapori de benzină amestecați cu gânduri bune mi-au propulsat și mașina dar și viitorul spre o realitate imposibilă.
Nimic nu e imposibil pe lumea asta și absolut orice se poate termină cu bine dacă tu și cu mine suntem propulsați de gânduri bune, de optimism și dacă, nu pot termina fără a spune, un bărbat are lângă el o femeie ce-l inspiră și susține.
Cu drag, Cristian.
Citește și Cum să-ți faci singur dale în grădină
Cristian Neacșu mă numesc și scriu despre cum poți câștiga bani pe internet, marketing si promovare pe net, despre viață și autodezvoltare și chiar poezii dar ador să scriu și despre viața la țară, paulownia, găini, câini, electronică și tot ceea ce e tehnic și util oamenilor.