Compatibili în delir

Aș vrea să te mint dar nu pot. Dacă nu ți-ai găsit pereche până azi e din cauza faptului că inima ta nu a găsit ecou în altă inimă atât cât să aibă încredere în absolut.

Multe drame se întâmplă din cauza faptului că cel sau cea ce-ți amețește viața și inima nu e compatibil sau compatibilă cu tine. Adică cum?

Ce înseamnă asta, în ce fel ar trebui iubirea ta să se simtă atât de plină de viață încât să ajungă singură, fără efort, la concluzia fără echivoc cum că ți-ai găsit o ființă compatibilă cu tine, că sunteți într-adevăr compatibili ?

Ce înseamnă compatibilitate? Habar n-am, drept să-ți spun. Un singur lucru știu, și îl știu atât de clar încât aș scrie pe Intercontinental.

Argumente științifice, filozofice, reale sau nu, pălesc în fața inimii tale, ele sunt nimic… Sunt exact fire de nisip spulberate de vânt când vine vorba despre două ființe ce se potrivesc, se armonizează, alcătuiesc un întreg ce zâmbește lumii plin de viață și speranță.

N-aș putea să-ți dau alte argumente decât ceea ce mi s-a întâmplat mie, absolut tot ce scriu e din pura-mi experiență personală – bună sau mai puțin bună, din greșelile ce le-am făcut și care sunt sigur nu-ți sunt nici ție străine.

Prima dragoste te amețește, e misterul femeii și fascinația bărbatului, e alegerea unui fulg de zăpadă ce cade fericit că moare pe asfaltul ud de dorință. Nimeni și nimic nu-ți spune ce va urma.

Și greșești, e atât de simplu cum bei un pahar de apă, de asta-ți spun că sunt atât de fericit când văd un cuplu ce sfidează orice regulă fiind împreună de pe băncile școlii și până-n eternitate.

Am avut norocul să cunosc un astfel de cuplu, el e Liviu și ea Alexandra, sunt atât de împreună de atât de mult timp încât rămân în sufletul meu ca superlativul indecent de frumos amețit de o viață ce, câteodată, chiar nu cunoste limite în imaginația-i fantastic de diversă.

Adică cum??? Cum e posibil să fii în aceeași bancă la școală, liceu, facultate, apoi să te căsătorești și în prezent să ai impresia că ai văzut-o prima dată, atât de mult s-o iubești???

Uite că e posibil, te duc de manuță la ei și îi vei sorbi din priviri atât de frumoși sunt. Într-o lume ce se contopește la întâmplare pentru a se diviza și contopi instant de parcă sunt amibe la microscop, există și cazuri extraordinare, exemple de urmat sau surse de inspirație pentru o umanitate prea amețită de divorț, de plânsul și dorul îngerașilor pentru un tată sau o mamă…

Eu. Am cunoscut-o acum 30 de ani și totul a fost frumos. Am crezut că nu se poate mai frumos, nu mi-am imaginat o clipă că voi divorța, că voi gusta din cupa amară a dorului de tată.

Eram compatibili? Nu știu sau nu știam sau nu am știut niciodată până în clipa în care într-adevăr am știut. Asta însemnă experiență, asta câteodată te urmărește toată viață exact ca un deja-vu după care tânjești fără să știi, fără să ai habar, fără să-ți imaginezi că există și e pentru tine.

A venit o zi când eforturi aparent necesare într-o căsnicie apusă nu au mai existat, când serii de compromisuri făcute pe altarul unui sentiment puternic  și-au declarat independența, părăsindu-mă cu totul…

Încă suspinând după o dragoste apusă am simțit doi ochi imenși căprui că mă cercetează în delir. Și în delir s-au întâmplat toate.

Dragoste, sex, viață, mâini de bărbat amețite de mânuțe de minionă și de un sentiment final de iubire ce mi-a redat pentru prima dată în viață ce înseamnă să fii compatibil în delir cu o ființă de sex opus. Și nu poți să nu compari, n-ai fi om dacă nu ai face-o…

Fiecare amănunt, fiecare trăire, fiecare dorință și fiecare răsărit sunt doar clipe de fericire în care te reconsideri, îți dai seama că nu a fost vina nimănui, că lipsa de compatibilitate e adevărată și că o dramă din trecut are, în sfârșit, o explicație de viață.

Te trezești cu ochii ei în creier și o vezi sărutându-te în somn, amețită și încurcată de o postură ce nu lasă loc de replică, o iei în brațe și uiți durere, uiți amintiri ce altfel ar fi mocnit căutându-și o viață imposibila…

Nu e vina nimănui, sau e vina lumii că există sau ea e de vină că a plecat sau tu ești de vina că ai uitat… aiurea…. Ți se ia ca o pânză de pe ochi, și ochii, uimiți de atâta lumină se închid lăsând locul unor vise ce nu au știut să moară în tine.

Asta înseamnă, în câteva gânduri așternute în noapte, să fiți compatibili în delir.

Cu drag, Cristian.