Azi am chef de scris despre un subiect mai special.
Copiii…
Copiii sunt sufletul nostru, sunt îngeri pentru noi, îi privești, închizi ochii și te vezi mulți ani în urmă.
Ai vrea să fie fericiți, să aibă poate copilăria ce tu nu ai avut-o…
Ai vrea să nu simtă viața, să nu știe ce înseamnă lipsuri, necazuri, durere…
Să râdă etern, habar nu ai ce se întâmplă cu tine când îi vezi râzând, e poate cel mai minunat sentiment din lume ce-l simți în toată ființă ta mai profund decât orice vei simți vreodată în viață.
Și tot ce există pe pământul ăsta și te înconjoară, tot ce rămâne după tine nu are niciun sens mai bun și mai adevărat decât un copil.
Trăim prin copiii nostri și murim pentru ei iată de ce uneori greșim.
Greșim profund când îi protejăm prea mult, nu facem bine când le dăm totul și nu mă gândesc acum la căldură sufletească și timp ci la orice altceva.
Eu știu pentru că sunt părinte și mai știu pentru că de multe ori m-am certat eu pe mine pentru exact ceea ce ți-am scris mai sus.
Așa că a venit o vreme, aia în care orice relație tată – fiu ia formă, culoare și conținut.
Mi-am călcat pe inima și i-am dat ”drumul la vale” atunci când l-am lăsat singur pe bicicletă, undeva într-un parc frumos din satul cu metrou.
Atunci când, deși născut în aceeași zi cu mine, vărsători amândoi, a luat frică de apă și l-am dus la înot.
I-am dat ”drumul la vale” când copil fiind l-am învățat străzile, cartierul, l-am lăsat singur la metrou să se descurce.
I-am sădit încrederea în el în felul în care acum, eu sau tu sadim semințe în grădină primăvara și asta nu a fost posibil fără să strâng din dinți, fără să-i las liberul arbitru și fără eșecuri, durere și învățăminte.
Multe lucruri am făcut împreună, de la a bate un cui până la a turna ciment și a înțelege bazele limbii române, matematicii, fizicii, sau a ne juca cu electronica și automatizarile, sau a ne cățără pe munți și a înota în mare sau a conduce o mașină, sau a plantă un copac sau mai mulți, sau a discuta despre sex și dragoste, viitor și viață, sau a hrăni niște pui de animăluțe așa cum vei vedea în filmul de mai jos.
De asta îți zic, nu-ți proteja excesiv copilul, iubește-l cu echilibru, dă-i voie să aibă propria personalitate, nu-l judecă niciodată decât pe ascuns, în sufletul tău.
Lasă-l să întrebe, nu-i răspunde imediat, să fie sigur de ceea ce vrea să știe, nu-i spune niciodată că o să vezi tu când vei fi mare, pentru că e deja mare și nimeni și nimic nu conturează tânărul de mai târziu mai bine decât copilăria și relația cu părinții.
Poate am scris prea mult, poate te-am plictisit, poate tot ce am zis tu știi deja, dar… ți-am zis că azi am chef de scris.
Cu drag, Cristian.
Citește și Iubire în rate
Cristian Neacșu mă numesc și scriu despre cum poți câștiga bani pe internet, marketing si promovare pe net, despre viață și autodezvoltare și chiar poezii dar ador să scriu și despre viața la țară, paulownia, găini, câini, electronică și tot ceea ce e tehnic și util oamenilor.