Azi ți-aș spune două vorbe despre flacăra aia vie, ce o deșteaptă mutarea la țară, ea exista în tine, pâlpâia acolo când coborai la metrou, sau te urcai în autobuz să mergi la muncă, la oraș…
Nu știu tu, dar eu când am chef, mare chef să fac ceea ce mă bucură, parcă am ceva în mine care mă împinge de la spate, parcă zbor și parcă ard…
Entuziasm se cheamă, o flacără vie a dorinței și bucuriei deodată îndreptată cu acțiune spre un scop al cărui finalizare este așteptat cu mare nerăbdare.
Entuziasm era când ne-am mutat la țară, nu ne mai săturam să privim, să ne îmbătăm de verde, de ciripit, de apă, de locuri…
Entuziasmul vine din interior, mai mereu el este suficient pentru a ne mobiliza și subjuga ființa cu totul și dacă acesta ar exista în orice întreprindem, totul ar fi atât de ușor de rezolvat.
Sufletul, patima, însuflețirea ți se citesc în ochi, parcă toată ființa îți radiază cerculețe ca alea de sfinți, nu de puține ori bați din picior de nerăbdare sau te agiți câteodată poate fără rost încărcat de puterea extraordinară ce o trezește entuziasmul…
Este de dorit ca în tot ceea ce faci să existe o doză de entuziasm, este necesar pentru încercările mari ale vietii…
Și mutarea la țară, noul, schimbarea, iarna, animalele, gândurile ce ți le faci neștiind viitorul sunt o astfel de încercare a vieții.
Să-ți dau un pic de culoare a ceea ce vreau să zic. Toată viața trebuie să muncești, câteodată îți vine să pleci pe coclauri de atâta muncă și responsabilități și te simți încordat, obosit, trist…
Toată lumea îți spune că viața e o luptă unde trebuie să tragi ”tare” pentru a avea rezultate, pentru ca să câștigi bani, să muncești cu încăpățânare, zi de zi, oră de oră… astfel te simți încordat ca o strună întinsă, strângi din dinți și mergi mai departe…
Din păcate nimeni nu-ți spune că există o forță ce te alimentează natural, prin care de fapt creezi, în care ajungi destins și liniștit, bucuros și visator…și care îți umple ființa cu înzecit mai multe resurse…
Am văzut deseori drame ale unor oameni ce munceau și urau să facă asta comparativ cu oameni ce munceau ceea ce iubeau… este exact diferența dintre a munci cu dinții strânși și a creea cu entuzism.
Entuziasmul poate fi programat, știu că sună ciudat, așa am gândit și eu prima oară dar este purul adevăr.
Cu cât vei face ceea ce îți place, vei fi mai relaxat, vei înlocui stresul cu visarea creativă a ceea ce-ți face sufletul să cânte, vei ”canta în baie” în loc să plângi în interior … cu atât entuziasmul se va naște exact ca un foc al păsării phoenix ce arde zămislind viață în loc să distrugă, ce te susține, te hrănește și te inspiră indiferent de furtunile vieții…
De asta m-am gândit să scriu un pic azi, așa ca o motivație pentru cei ce încă nu s-au mutat la țară dar ar dori, pentru cei ce urăsc ceea ce fac, sau o fac duși de val, pentru cei ce ar trebui să-și ”programeze” entuziasmul vizualizând avantajele ruralului, frumusețea naturii, bucuria muncii în grădină, a propriei existențe în cazul în care ar munci cu drag și spor.
Și pentru că încă am în ochi și suflet prima întâlnire cu ”țara”, cu locurile de aici, mă gândesc să pun câteva poze de atunci…
Să ai o zi plină de entuziasm!
Citește și Un strop de suflet
Cristian Neacșu mă numesc și scriu despre cum poți câștiga bani pe internet, marketing si promovare pe net, despre viață și autodezvoltare și chiar poezii dar ador să scriu și despre viața la țară, paulownia, găini, câini, electronică și tot ceea ce e tehnic și util oamenilor.
