Inspirat de-un text de pe net mă gândesc cum e extrem de ușor să alegi persoana potrivită pentru funcția de președinte la alegerile din turul 2. Niciodată nu a fost mai simplu de ales ca acum dintre acești doi candidați.
Închide ochii și amintește-ți școala. Clipe frumoase sau nu așa de frumoase. Colegul de banca, ăla care învăța întotdeauna mai bine ca tine sau ca restul lumii. Cel după care copiai.
Momentul de bucurie când acesta te ajuta și erai convins că vei lua o notă mai mare. Sentimentul de recunoștință pentru cel ce te ajută mereu la lecții.
Apoi amintește-ți de cel ce-ți fura sandvișul la școală. Dezamăgire, furie, consternare, abandon. Sentimente ce te făceau să nu-l uiți niciodată pe cel ce-ți fură sau lua cu forța sandvișul la școală.
În turul doi alegi omul de la care copiai temele. Nu alegi pe cel ce-ți fura sandvișurile, e atât de simplu.
Apoi uită-te un pic la ei, la amândoi. Uită-te la fața lor. Nu o să am pretenția să faci un studiu profesional al imaginii, atitudinii, etc. Însă e simplu de înțeles că privind trăsăturile feței unui om, ne putem da seama de caracterul acestuia.
Observând atitudinea generală a unui om ne putem da seama din poziția mâinilor, a capului, a corpului cu totul, despre ce gândește exact acel om la un moment dat. Dacă minte, dacă se eschivează, dacă e antrenat în ceva sau dimpotrivă, ar vrea să ”iasă” din ceva.
Astea-s studii destinate specialiștilor și nu voi avea pretenția că te pricepi la așa ceva. Însă fii atent – imposibil să nu observi viclenia unuia în mare contrast cu privirea directă și fără echivoc a celuilalt.
E greu să nu bagi de seama tipare de comunicare versate ce nu reușesc să ascundă fățărnicia, dualitatea, josnicia în cazul unuia în comparație cu sinceritatea și onestitatea celuilalt.
Și cel mai important – ochii. Ochii au în ei un întreg univers. Ochii reflectă sufletul spun cei ce știu mai bine. Ochii lasă sau nu lasă să se vadă lumina, căldura, prietenia, durerea.
Păi și cum ai putea să nu vezi ochii unuia, bulbucați, întunecoși, de parcă veșnic ar fi mahmur după beție. Cum să nu observi privirea de oportunist, cum să nu vezi ochii alunecoși și fața de bandit.
Am avut un președinte care, dacă ar fi ținut cu România și românii ar fi fost, după părerea mea, cel mai bun președinte – Băsescu. Se uita chiorâș dar în uitătură lui era ceva mucalit, șugubăț, plin de viață.
Nu era Băsescu prezentabil nicicum dar nici nu avea nevoie pentru că în secundă când începea să se uite la tine și să vorbească erai atras. Atras de frumusețea pocitaniei și de pofta de viață. Atras de energia eliberată dar, din păcate, prost exploatată.
Azi însă e imposibil să nu observăm o imensă diferența între ochii unuia și ai altuia, între trăsăturile unuia și ale celuilalt, între atitudinea unuia și a altuia.
Ce simți când te uiți la unul și ce simți când te uiți la celălalt e important, nu trebuie să ai experiență pentru a simți exact. Azi am scris fără nume, nu am nominalizat pe nimeni și nimic doar, poate, ți-am dat un pic de gândit.
Mulțumesc, cu drag, Cristian.