≡ Meniu

România – creștere economică și recesiune tehnică.

crestere economica si recesiune tehnica

România e acum în creștere economică mare dar și în recesiune tehnică.

Sună ciudat și te întrebi cum e posibil așa ceva mai ales că i-ai auzit pe extremiștii suveranisti cum că România e în colaps, gata, ce mai, ne ducem de tot la vale…

Deci pare o contradicție dar, de fapt, nu e.

Pentru că totul ține despre cum măsurăm creșterea economică.

O țară este în recesiune tehnică atunci când are două trimestre consecutive de scădere a PIB-ului față de trimestrul anterior.

Și chiar dacă scăderile sunt extrem de mici, adică 0,1% sau 0,2%, tot recesiune tehnică se numește.

Dar ce înseamnă „creștere economică mare”?

Păi, creșterea PIB-ului față de aceeași perioadă a anului trecut.

Asta înseamnă că economia poate fi mai mare decât anul trecut, chiar dacă în ultimele două trimestre a încetinit puțin.

Pentru o și mai bună înțelegere deși întrăm intr-un tărâm mai greu de înțeles pentru oricine – formula de bază a PIB-ului este:

PIB=C+I+G+(X−M)

Unde:

C = consum, I = investiții, G = cheltuieli guvernamentale, X – M = exporturi nete.

Dacă, de exemplu, consumul încetinește două trimestre la rând și investițiile scad temporar, poate exista o scădere trimestrială (recesiune tehnică), dar pe ansamblul anului PIB-ul să fie mult peste nivelul de anul trecut.

Deci, concluzionând despre ce se întâmplă chiar acum. Economia a avut o perioada anterioară foarte puternică (fonduri europene, consum mare, investiții publice).

Apoi au urmat câteva perioade de corecție sau stagnare.

Statistic apare „recesiune tehnică”, dar per total PIB-ul rămâne mai mare decât înainte.

Așa încât atunci când mai auzi pe vreun naționalist suveranist georgist simionist cum că România e în mare recesiune, că e mare problema, că România se duce de râpă, arată-i ce am scris, poate îi trece.

Investițiile în România cresc încontinuu.

Rețeaua de autostrăzi se extinde cu o viteză ireală facilitând o ”mișcare” și mai elegantă a economiei.

Noi locuri de muncă se crează pe măsură ce investițiile încep să apară din ce în ce mai mult.

Consumul populației se vede la tot pasul.

Vin sărbătorile, ziua femeii, Paștele și NU vei avea loc de oameni în magazine, piețe, târguri.

Cheltuielile guvernamentale au scăzut fără doar și poate iar exporturile încep să se contureze din ce în ce mai mult.

Asta e realitatea și nu cea apocaliptică detaliată mai deloc dar exprimată mai mereu de cei impresionați de răspândacii și zvonerii aflați în mare grabă să sensibilizeze și să deturneze mersul democrației în România.

Cu drag, Cristian.

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment