O, Doamne, ascultă-mi inima … eu acum Îți spun totul – aș vrea să fiu un OM fericit…
Așa poate câteodată-ți începi o rugăminte sinceră spre El. Ce te oprește să fii la fel de sincer cu mine??? Oare nu ar fi frumos să dăruiești din gândurile și dorințele tale intime celui de lângă tine???
Păi dacă mă întrebi pe mine, am să spun că merită. Sinceritatea naște sinceritate, amândouă nasc gânduri comune, soluții și viață.
De ce să fii sincer??? Oare merită??? Oare simplul gând dacă merită sau nu, merită gândit???
Sunt oameni sinceri și oameni ce s-au obișnuit să se-nconjoare cu 7 garduri. Există oameni profunzi și enigmatici dar, din nou, nu există ceva mai profund și mai enigmatic ca sinceritatea.
Ți se pare că lumea e rea, că oamenii sunt ascunși fără să-ți dai seama cât de dornici sunt să spună tot, îi tragi de mânecă și parcă se transformă în arici sau au cornitzele alea de melc care dispar pe loc…
TACT.
Ai nevoie să fii sincer și să ai tact cu oamenii… Oamenii au nevoie să simtă că ești sincer, ei au nevoie de un umăr, un ajutor și un adăpost de ganduri. De prea multe ori am judecat greșit un om gândindu-mă cât de nesincer e… greseam, fiind uimit de puterea sentimentelor lui apoi…
Ai nevoie să faci două lucruri. Să fii sincer și dintr-o bucată și să ai tactul și răbdarea necesară pentru ca cel de lângă tine să fie sincer cu tine.
Poți face ca până acum sau îți poți incrusta asta-n creier…
O vorba înțeleaptă spunea că cei ce se aseamană. se adună, o alta că tăcerea e de aur, totuși, oamenii sunt din fire atât de curioși încât a le răspunde curiozității cu sinceritate e lucru mare.
Apoi mai e ceva, dovedit științific a fi parte a umanului din noi. Uite, hai să luăm de exemplu o relație virtuală. Din dorință de a epata, din acel ceva din noi numit ego sau din multe alte cauze, câteodată, dacă nu mai mereu, dorim să arătăm lumii ce avem noi mai bun.
Nimic neobișnuit până acum, doar ca uităm sau lăsăm la urmă acele lucruri ce ni se par a fi dezavantajoase pentru propria ființă.
Eu sforăi, n-am păr în cap, când mă enervez arunc fulgere pe ochi și mai mereu sunt o pacoste dacă lucrezi cu mine… Ok, am și calități dar am și defecte, mult prea multe să ți le scriu pe toate aici.
Asta faci și tu, crezi că ascunzându-ți părțile ”interesante” ale ființei vor rămâne ascunse așa ca fata împăratului în turnul de sud-est al castelului…
Păi hai să-ți spun un secret.
Un puzzle formează imaginea ta în ochii celui de lângă tine. Dacă e incomplet, dacă tu uiți (intenționat) să detaliezi cu sinceritate ce te definește, se va întâmpla ceva extrem de interesant.
Golurile lăsate de tine vor fi completate de ei, pur și simplu așa se va întâmpla, o imagine alterată te va reprezenta și defini.
Gândește-te un pic, e atât de simplu și uman încât ne scapă – oamenii definesc și completează imaginea noastră lăsată nedefinită intenționat.
Să nu te miri dacă ei își vor folosi ”al 6-lea simț” și vor nimeri bine dar mai ales să nu te miri dacă ei vor exagera și exacerba acele părți ce tu le dorești ascunse nefiind sincer cu ei.
Cum, dragă, nu ai auzit de vecinul de la capătul străzii și ce s-a întâmplat??? Mi s-a părut abătut și l-am întrebat ce s-a întâmplat și am aflat TOT.
Nu, nu a aflat tot dar ce nu a aflat a SIMȚIT prin propria-i experiență de viată…
De ce să nu fii sincer??? Mie mi-e tare greu să mint, sunt vărsător și uit ce Dumnezeu am zis așa ca prefer să fiu sincer pentru a nu îmi chinui creierul și mintea pe două planuri.
Când ești sincer ceva foarte interesant se intamplă, poate știi, poate nu – avem o parte conștientă și un subconștient… ei bine, chiar dacă-ți spui în gând că ai păcălit, rezolvat, etc etc, subconștientul, acea parte ce reglează și apăra, știe și face fără diferență TOTUL – va învăța asta și va aplica asta.
Invers, când minți, nefiind sincer prin omisiune, micul paznic al gândurilor noastre va coborâ atât de jos ștacheta respectului de sine încât lucruri nefirești și ciudate se vor întâmpla – tot felul de ”ghinioane” și ”nefericiri” aparent fără noimă și explicație…
Asta e explicația…
Fii sincer și vei primi sinceritate, fii ascuns, duplicitar și vei primi înzecit mai multă neîncredere și gânduri ascunse, așa de simplu functionează.
Nu uita și da, te simt, te văd, și aș da un like vieții tale pentru sinceritatea ta.
Cu drag, Cristian.
Citește și Nevoia de libertate
Cristian Neacșu mă numesc și scriu despre cum poți câștiga bani pe internet, marketing si promovare pe net, despre viață și autodezvoltare și chiar poezii dar ador să scriu și despre viața la țară, paulownia, găini, câini, electronică și tot ceea ce e tehnic și util oamenilor.