≡ Meniu

Războiul ”pernelor”

Războiul ”pernelor”

Îți aduci aminte când eram mici și ne băteam cu perne???

Fulgii săreau și pernele trosneau, lucruri haioase se întâmplau și de obicei băieții foloseau prilejul fie să te tragă de coditze, fie să îți fure un sărut timid ori chiar să te strângă un pic în brațe.

Ei, bine, nimic nu s-a schimbat. Fie și dacă te gândești că ai niste ani, pariu că în momentul în care ai fluturași în stomac faci chestii nebunești prin care greu îți recunoști vârsta.

Asta e frumos și e ceea ce ar trebui să simți mereu, la orice vârstă, atunci când iubești. Există însă și un alt fel de război al pernelor. Războiul ”pernelor” dur cu arme de oameni mari, cu priviri ucigătoare, spirite aprinse și discuții interminabile…

Pe cât de bun e primul război, pe atât de agresiv, distructiv, fără sens și plin de lucruri ce inițial nu conștientizezi e cel de-al doilea.  Te fură mânia, te obsedează ilogica și poate chiar lipsă de sensibilitate a unei femei.

Sau, de ce nu?… ești oripilată până la absurd de omul de lângă tine, te uiți la el, bărbatul tău, și nu-ți vine să crezi că ai ales să petreci împreună o viață intreaga, nu mai suporți, îți e de ajuns și ai vrea să evadezi dar nu știi cum…

Nu cred că sunt cel mai în măsură să-ți spun cum să evadezi, ce sunt sigur că știu e cum să faci un pic liniște, să se liniștească un pic ”fulgii” nebuniei, să se rarefieze și împrospăteze o leacă aerul ce-l împărțiți.

Pentru că nu sunteți conștienți nici unul de asta, totul poate se întâmplă prea repede și exact ca o avalanșă, pare că nu mai poate fi oprit de nimic.

Ba poate și cunosc destule cupluri ce și-au găsit armonia, culmea, după un astfel de război. E așa ca o reeditare a inimilor, că o reevaluare a ceea ce câștigi și ce pierzi, a regăsirii în el a cavalerului de odinioară sau în ea a prințesei fără egal.

Cu o condiție.

Să nu calci o limită, să nu calci în picioare sufletul celui de lângă tine, este câteodată lucrul cel mai greu de făcut.

Vezi tu, cum spuneam cale de mai multe posturi în urmă, femeile și bărbații sunt animăluțe atât de diferite încât ar trebui să te gândești ca sunt de pe planete diferite.

Ele, sensibile, totuși complicate, ei aparent duri însă simpli în viziunea lor de acum și aici.

Ele, înclinate spre contemplare, intuiție, lucruri mici și dulci, ei înclinați spre acțiune, construcție, lucruri mari și clare.

Și e frumos ca e așa, chiar nu aș vrea o femeie care să fie ca mine, unul din noi ar fi în plus.

În același timp vai și amar de cei ce se iau bazându-se pe ne-om înțelege noi într-o zi, sau pe las’ că-l fac eu să înțeleagă cum devine treaba, sau pe lasă că ea e femeie și nu stie…

Gusturi comune, viziuni la indigo, plăceri împărtășite până la extaz, gânduri ce iau locul cuvintelor – toate acestea înseamnă doi oameni extraordinar de diferiți dar care se potrivesc, se armonizează așa că ștecherul în priză, ca sacul și peticul, ață și acul, tu și ceea ce visezi, noi împreună dorind să vedem tot ce-i frumos pe lume…

Când însă lui îi plac tentele roz și ei cele verzi, cad ei i se face rău în bucătărie și el se face ca nu vede considerând că nevasta are acolo loc de veci, când lucrurile ce vin peste voi sunt gândite, simțite în mod atât de diferit și pare că nici nu are rost să-i spui că oricum nu ar înțelege nimic, ei bine atunci e cazul să reconsideri și reevalueazi jumătate de viață, jumătatea ta.

Când spui contrastele se atrag înseamnă că el are putere (care tu n-o ai) să miște patul sub care ea mătură (ca tu ești prea mare și nu ai loc dedesubt), așa se completează lucrurile și nu înseamnă că ea vrea la ana și tu la caiafa și uite ce contrast extraordinar există și cât de tare ”vă potriviți”.

Există o alchimie a iubirii, există motive bine determinate pentru care ea și el se adună impreuna. Din păcate, nu există nici o armonie, cauza, efect, motiv ca odată adunați așa, să vă despărțiți, să trăiti acea dramă ce rupe suflete și înveninează inimi.

Într-un ”razboi” frumos al pernelor există armonie, există dorință de a dărui în egală măsură, există poticneli și încurcături haioase, sau mai puțin haioase, însă care se dezleagă singure într-un mod natural și armonios.

Adică dacă-ți dau o pernă-n cap cât pot de tare, războiul se termină înainte de a fi început, însă dacă ”te ating” acolo unde știu ca-ți place (dacă știu) atunci ce alt război e mai frumos???

Și, din fericire, oamenii sunt atât de diferiți încât e posibil să greșești, a găsi într-adevăr un om cu care să te potrivești până la Dumnezeu și mai încolo e poate visul oricui, știu ca și al tau, iată de ce, uitându-mă în trecut îți spun să deschizi bine inima și s-o asculti…

Nu, nu deschide ochii, ceea ce inima îți spune este rareori greșit, iar uite cum nu-mi pot reține două gânduri acum pe final…

Femeile sunt vulnerabile prin structura lor, cad lesne pradă vânătorului din bărbat. În opoziție, bărbații rareaori găsesc limbajul și atitudinea pe înțelesul femeilor lor astfel încât să-și exteriorizeze destul dragostea.

Este un fel de selecție naturală însă tare, tare dură cu ambii războinici ai fulgilor sufletului. Probabil că ar trebui să se predea în școli, sau să existe cursuri de înțelegere a sufletului femeii sau de învățare a limbii barbatului.

Oricum ar fi, aventura războiului ”pernelor” este cea mai frumoasă aventură și, dacă ”nu te bagi”, sunt rare șanse să simți viața în extraordinara ei desfasurare…

Așa că sfatul meu pe final e doar să fii atent la celălalt, să-i asculți inima, să comunici, să-ți comunici sufletul fără a sta prea mult pe gânduri, să-i arăți ceea ce simți așa cum simți într-un mod cât mai frumos… exact cum tu ai vrea să auzi de la el.

Cu drag, Cristian.

Photo by Monstera from Pexels

Cristian Neacșu mă numesc și scriu despre cum poți câștiga bani pe internet, marketing si promovare pe net, despre viață și autodezvoltare și chiar poezii dar ador să scriu și despre viața la țară, paulownia, găini, câini, electronică și tot ceea ce e tehnic și util oamenilor.

Mă poți găsi pe FacebookTwitter sau Youtube.

{ 0 comments… add one }

Leave a Comment

Următorul articol:

Articolul precedent: