Era o vreme când m-am trezit pe lume, am făcut ochii mari și lumina m-a orbit, nelăsându-mă să văd prea bine ce e în jur…
Era o vreme, apoi, când am văzut că pot să merg, mă uitam în jur și totul era în mișcare, totul avea dimensiuni și distanțe și parcă nu reușeam să cuprind totul…
Era o vreme, cândva, când am început să alerg, era parcă timpul prea scurt pentru lumea din jurul meu…. Și era cândva o vreme când am iubit, inima mi-a sărit din piept și parcă nu mai eram eu, deși iubeam nu aveam timp, deși aveam timp nu reușeam să simt tot și deși câteodată simțeam tot… nu traiam.
Ceva lipsea…
Timpul a trecut și inima și-a mutat culcușul aici, e între aceste foi, bate și nu bate singură… cumva ceața s-a ridicat alungată…
Azi scriu și dacă scriu cu atâta pasiune e pentru că m-am indragostit… de ea, de tine, de viață, de tastele astea albe și pline de misterul unor rânduri încă nescrise…
Cred că pasiunea scrisului e ca un drog, odată ce ți-a furat inima și sufletul ești avid de propriul eu, te lași purtat de propriile-ți gânduri devenite adhoc rânduri, tastele aleargă cu dorința puiului de om, degetele vibrează și rareori te oprești… și când te oprești e doar pentru a îmbrățișa cu sufletul imensitatea vieții…
Și mai cred că pasiunea scrisului odată deșteptată în tine, cale de întoarcere nu mai ai. Așa cred că au pățit oamenii ce au scris mult, doar au mâncat gânduri așternute pe coli de hârtie ce zburau prin odaie, doar au băut litere de foc ce le apăreau în fața ochilor și care se cereau imediat imortalizate…
Doar au respirat senzații, trăiri, povești, întâmplări, bucăți din viața lor sau de aiurea… Au trăit pentru a scrie, s-au născut cu asta și poate nu au știut, au murit cu gândul de a mai scrie un pic…
Era o vreme când toată imaginația mea se răsfrângea în lucruri ce nu le-ai înțelege, 40 de ani de amorțeală a spiritului și de utopie a vieții, trăiam dar cred că doar pentru a scrie, pentru pasiunea de a așterne gânduri transpuse în cuvinte, câteodată prea sărace pentru bogăția trairii…
Și era o vreme când oamenii din jurul meu mă stropeau cu sufletul și eu parcă aveam o umbrelă, nici nu știam că există, doar trăiam neștiind ca de fapt sunt exact ca o musculiță amorțită iarna între geamuri.
Iată de ce îți spun acum, uite cum îți scriu din tot sufletul, doar ia o foaie albă și lasă-te purtat de gânduri, nu cred că există om pe pământ care să nu aibă pasiunea scrisului în sânge, e doar amorțită și câteodată moare neștiută, trece printre stele fără să lase acea urmă argintie în viața ta…
Începe cu un strop de suflet, lasă-l să vibreze și să anunțe cascada de trăiri ce o ții ascunsă, lasă comoara inimii tale să se dezlănțuie și să-ți impregneze ziua cu trăiri unice așternute atât de frumos pe coala extraordinară a vietii…
Cu drag, Cristian.
Photo by Green Chameleon on Unsplash
Cristian Neacșu mă numesc și scriu despre cum poți câștiga bani pe internet, marketing si promovare pe net, despre viață și autodezvoltare și chiar poezii dar ador să scriu și despre viața la țară, paulownia, găini, câini, electronică și tot ceea ce e tehnic și util oamenilor.